Istoria ochelarilor
Istoria îl consemnează pe naturalistul și fizicianul italian Salvino degli Armati (1245 – 1317) ca fiind inventatorul ochelarilor. Deoarece avea probleme cu vederea, acesta a făcut multe experimentări legate de refractarea luminii si a căutat un remediu personal. În 1280, el și Alessandro da Spina, un călugar dominican de la Mănăstirea Sf. Ecaterina din Pisa, au găsit un mod de a mări obiectele folosind două bucăți de sticlă cu o anumită grosime și curbură. A avut ideea de a fixa lentilele pe rama de lemn ce stătea pe nas (ochelari fără brațe), si astfel a ajuns sa fie consemnat in istorie ca inventator al ochelarilor. Pe mormantul sau scrie „Aici se odihnește Salvino d’Armati din Florența, inventator al ochelarilor. Fie ca Dumnezeu să îi ierte păcatele. A.D. 1317.“
Un document din 15 iunie 1301, descoperit la Bologna, Italia, menționează primele indicații despre existența ochelarilor „vitros ab oculis ad legendum“. Acest document și un altul din 1316 se referă la prețul de șase soldi bolognezi pentru „oculos de vitro cum capsula“. Primul manuscris referitor la ochelari datează din 1327, scris de Jean Brisebarre, aflat azi la Bibiloteca Națională din Paris. Odată cu secolul al XIV-lea, numeroși intelectuali – artiști, pictori, sculptori – își corectează viciile de refracție prin „besicles“. În Evul Mediu „diavolul“ era reprezentat grafic purtând „besicles“, pentru a putea să vadă mai bine păcatele oamenilor.
Primul portret cu ochelari al cardinalului Hugh de Provence
În 1352, Thomas de Modena, un discipol al lui Giotto, a pictat primul portret cu ochelari, al cardinalului Hugh de Provence (1200 – 1263) în biserica Sf. Nicolae din Treviso, la 30 de mile nord de Veneția. Sunt reprezentați ,,ogliarii" sau două lentile montate cu mânerele prinse împreuna, fixate bine pe nasul clericului. Cardinalul a murit înainte să fie inventați ochelarii, dar conștient de erudiția subiectului său, pictorul i-a adăugat la portretul acestuia. Tomasso de Modena (1352) a mai realizat o serie de fresce în care sunt pictaţi mai mulţi călugări citind sau copiind manuscrise. Unul dintre călugări apare cu o lupă în mână, iar altul are ochelari pe nas. La începutul secolului XV, în altarul unei biserici din Bad Wildungen s-a găsit reprezentarea unor ochelari. Papa Leon al X-lea purta ochelari, inclusiv la vânătoare şi aprecia că astfel poate vedea mai bine decât companionii săi.
Dispozitivele de prindere a lentilelor au evoluat de-a lungul timpului. Primele rame de ochelari au fost confecționate din lemn sau os de animal. Primii ochelari erau ţinuţi cu mâna sau se fixau pe nas (de tipul pince – nez). Lentilele erau încastrate în os, metal şi chiar piele. Spaniolii au încercat să-i stabilizeze cu ajutorul unor panglici prinse de ramă şi apoi trecute pe după cap. Abia în secolul XVI apar pentru prima data brațele laterale de fixare după urechi a ochelarilor.Până în secolul XVI, atât în Anglia cât şi în Franţa, folosirea ochelarilor pentru corectarea vederii se făcea doar cu reticenţă în public, pentru a nu lăsa de înţeles că persoana are probleme de vedere şi de aceea se prefera monoclul care putea fi ascuns cu uşurinţă.
Monoclu, J.F. Vortlander
Monoclul a apărut în Germania în secolul al XVIII-lea, dar creşterea popularităţii lui s-a datorat unui austriac, J.F. Vortlander, care a început să-l producă pe la 1814. S-a răspândit mai ales în Germania şi Rusia, unde aristocraţia considera monoclul ca un simbol al superiorităţii sale. Englezul George Adams a inventat lornionul (rama era ţinută cu o baghetă, dintr-o singură parte), care s-a bucurat de popularitate, mai ales în rândul doamnelor, în secolul al XIX-lea.
Se constată că ochelarii ramîn în continuare mijlocul de compensare optică preferat de cea mai mare parte a persoanelor cu probleme de vedere.
Cerinţa principală pe care trebuie să o îndeplinească ochelarii este aceea de a asigura purtătorului o acuitate vizuală cît mai mare şi confort vizual maxim.
Cel mai adesea, preferinţa purtătorului de ochelari pentru un anumit tip de rame este dictată de criteriului estetic (ochelarii trebuie să fie cît mai frumoşi, la modă sau să fie cît mai puţin vizibili). Întrucît curînd ochelarii ajung să facă parte integrantă din fizionomia noastră şi să influenţeze modul în care suntem percepuţi de cei din jur, argumentul estetic este unul foarte solid.
Dificultatea constă tocmai în alegerea ramei care să ne reprezinte cel mai bine. De-a lungul timpului, producătorii de rame au încercat să ofere cîteva sfaturi în acest sens:
Soluţia este de a alege dintre ofertele “la modă” ceea ce ne avantajează. Dacă sunteţi la prima alegere este indicat să probaţi diferite tipuri de rame (cu contur, semi-contur sau fără contur), de diferite forme (poligonale cu sau fără colţuri, alungite, rotunde), vizibile sau discrete, cu aspect metalic sau colorate. Avînd posibilitatea de a compara alegerea va fi mai bună şi mai uşor de făcut.
Este util să ştiţi că in funcţie de tipul ochelarilor ce urmează a fi comandaţi (pentru vedere la distanţă sau aproape, cu lentile bifocale sau progresive, pentru nevoi vizuale speciale etc.) între distanţa dumneavoastră interpupilară, dimensiunile ramei şi dimensiunile lentilelor există o strînsă legătură. Astfel, specialistul face recomandări iniţiale în privinţa tipului şi mărimii ramei ce urmează a fi aleasă. Chiar dacă acesta oferă spre alegere diferite rame, care corespund criteriilor de montaj şi utilizare, nu sunt rare cazurile în care viitorul purtător manifestă cel puţin nemulţumire pentru faptul că nu i se oferă posibilitatea de “a alege ce ramă vrea”.
Cel mai adesea, în pofida acestor deziderate, se constată că purtătorul de ochelari, la alegerea ramei, acordă importanţă maximă criteriului estetic şi doar atunci cînd resimte un disconfort evident (rama deranjează: strînge, apasă, zgîrie etc.) refuză o ramă care i-a plăcut. Într-o astfel de situaţie doar purtătorii experimentaţi acceptă cu uşurinţă explicaţia că rama poate fi reglată şi adaptată pentru a elimina disconfortul semnalat. Cel mai adesea verdictul este că “rama este frumoasă dar nu este bună” urmat de întrebarea dacă există o ramă identică dar mai mare sau mai mică, după caz.
Ca viitor purtător de ochelari, pentru a evita astfel de situaţii, este necesar să acordaţi cerinţelor tehnice (de montaj), pe care vi le expune specialistul, cel puţin tot atîta importanţă cîtă este acordată criteriului estetic.
Este inutil să alegeţi o ramă care vă place dar care nu va permite realizarea unor ochelari conform prescripţiei şi necesităţilor dumneavoastră vizuale.
Dacă aveţi cunoştinţă despre anumite sensibilităţi ale ţesuturilor din zona nasului, tîmplelor, urechilor (sensibilitate la presiune, alergii la anumite materiale etc.) este indicat să semnalaţi acest aspect la alegerea ramei. În situaţiile de acest fel se aleg rame cu greutate redusă (din aliaje de titan) şi lentile din sticla organica.
În cazul alergiei se evită aliajul care o produce, dacă este cunoscut, sau se aleg rame din materiale plastice.
In concluzie, ochelarii sunt aproape mereu cu tine si iti definesc personalitatea la fel de mult precum hainele pe care le porti. Asa ca de ce sa nu alegi o pereche de ochelari de vedere cu adevarat speciala? Descopera colectia de ochelari de vedere din magazinul de optica ”Optim Quality” la preturi exceptionale. Ti-am pregatit sute de modele pe care le poti asorta cu garderoba ta sau cu starea ta de moment.
Nu avem un răspuns pentru întrebarea generală “Care sunt cei mai buni ochelari, … dar care este cea mai bună lentilă?” sau “Care este cel mai mic preţ?”.
Pentru noi intrebarea corectă este “Ce fel de ochelari corespund cel mai bine necesităţilor mele vizuale?”
Pentru consiliere si indrumare va rugam sa ne contactati!!!!!
- Galati, Str. Neajlov Nr. 7, Bl. PS1D, Sc. 3, Ap. 41, Parter (punct de reper: in spatele Casei Rosii)